Ce poate fi mai frumos ca un Crăciun plin de zăpadă, aer curat și mulți prieteni în jur? Doar un Crăciun care întrunește toate aceste condiții în munți! Munții Bicegi, cascada 7 izvoare, Cheile Zanoagei și minunata cabană de la poalele vârfului, în care te simți ca acasă, ne așteaptă din nou, să întâlnim Crăciunul în mijlocul unei naturi montane de iarnă uimitoare. 

Vom avea parte de un trek ușor cu peisaje fascinante în locuri cu o atmosferă de neuitat, o cină festivă de Crăciun cu elemente locale și foarte multe peisaje extraordinare, prieteni vechi și noi, experiențe unice. 

Această călătorie nu necesită experiență montană sau echipament special, se potrivește excelent pentru începători, părinți cu copii, familii, pentru cei care doresc să descopere munții, dar nu sunt siguri de puterile proprii. Nu este atât de greu pe cât pare, în plus, veți descoperi o lume total diferită și ca atmosferă, și ca frumusețe.

În cadrul turului vom vizita:
- Faimoasa cascada 7 izvoare din Bucegi. Cu un debit de aproximativ 400 de litri pe secunda, Cascada 7 Izvoare este considerată cea mai pură sursă de apă curgătoare de pe suprafața României. Izvoarele își aprovizionează șuvoaiele dintr-un lac subteran, la o altitudine de 1300 de metri. Cascada este considerată o sursă de apă sacră încăa de pe vremea dacilor, în urmă cu peste 2000 de ani. Legenda spune că din apele acestea a băut însuși zeul suprem al geto-dacilor, Zamolxe, apa de aici fiind considerată pură și unică în lume. Zona este una deosebit de pitorească, cascada se încadrează într-un peisaj feeric.
- Cheile Zanoagei, aflate in Muntii Bucegi, fac parte din Rezervația Naturală Zanoaga. Cheile sunt formate de râul Ialomița care izvorăște de aici din Munții Bucegi. Sunt spectaculoase și merită vizitate. 
- Pestera Ialomiței, cea mai cunoscută din Masivul Bucegi, care își are rădăcinile în izvoarele istorice, arheologice, mitologice și geografice ale Antichității. 
- Lacul Bolboci, situat la cea mai înaltă cotă din țară, într-un peisaj montan feeric.
- și multe-multe altele!

PROGRAM
Plecarea din Chișinău vineri 5 ianuarie la orele 22:00 de la sediul X-style (bul. Gr. Vieru nr. 27). Revenirea în Chișinău noaptea spre marți 8 ianuarie. Programul detaliat va fi pubicat puțin mai târziu, dar cu certitudine va fi unul extrem de pitoresc și interesant!

IMPORTANT
Liniile traseului la urcare și coborâre sunt diferite, respectiv vom vedea maxim posibil în aceste două zile.
În cazul unor condiții meteo nefavorabile, pentru siguranța grupului, ghidul va schimba traseul.

NIVELUL DE PREGĂTIRE
Acest tur este accesibil oricărui om sănătos și activ, inclusiv pentru începători și copii de la vârsta de 7 ani (vă rugăm să cereți sfatul ghidului în privința participării copilului, este individual). Călătoria nu necesită condiție fizică deosebită – doar dorința de a merge timp de 6-7 ore pe zi cu rucsacuri ușoare. Experiența anterioară nu este necesară.

CAZARE
În cabana Bolboci situată la altitudinea 1460 m și în cabana Padina situată la altitudinea 1525 m. Vom avea parte de o atmosferă deosebită în interiorul cabanelor unde, datorită priveliștei din jur și a gazdelor ospitaliere, ne vom simți ca acasă. 

MESE
Toți participanții își iau de acasă snackuri pentru traseu (tartine, plăcinte, nuci, fructe uscate, dulciuri). Dimineața și seara vom putea comanda mâncare în cabană. Cina de Craciun este comună. 

Recomandări echipament:
- Bocanci sau ghete de trekking rezistente la apă și frig
- Rucsac de aproximativ 40 l.
- 3 tricouri
- Fleece sau un pulover calduros
- Pantaloni de trekking (se admit pantaloni de schi)
- O geacă ușoară de dorit cu membrană
- O geacă călduroasă (de puf sau de schi)
- Căciulă
- Mănuși
- 2-3 perechi de șosete
- Recipient pentru apa (1-1,5 l)
- Bețe de trekking
- Articole pentru igiena personală
- Ochelari de soare
- Lanternă frontală (obligatoriu)
- RON cash pentru alimentatie (aproximativ 150)
- Buff pentru a proteja fața de vânt
- Termos

PREȚ: 119 EUR. Pentru primii 7 inscriși prețul este 109 EUR
Grăbiți-vă! Numărul de locuri este limitat.

În preț este inclus
- Transport Chișinău – Bucegi – Chișinău
- Cazare la cabane
- Cina festivă de Craciun
- Taxa pentru vizitarea peșterii Ialomița
- Asigurare medicală cu coeficient sportiv
- Însoțirea grupului de către unul sau 2 ghizi experimentați, în funcție de mărimea grupului
- Instructajul necesar
- Consultațiile necesare înainte de călătorie
- Reducere 10% la procurarea echipamentului necesar în magazinul X-Style
- Emoții și impresii de neuitat, peisaje uimitoare, voie bună și experiență montană nouă!

Nu este inclus:
- Mâncarea atât în cabana (cu excepția cinei în seara de Crăciun), cât și pe traseu (aproximativ 100-150 RON)
- Chiria pentru echipamentul necesar lipsă (rucsac – 100 / 130 lei, bețe de treking – 60 lei, lanternă frontală – 60 lei, pelerină de ploaie – 60 lei, prețurile sunt indicate pentru 3 zile de chirie)
- Cheltuieli personale.

Pentru înscriere este necesară achitarea unui avans în mărime de 30% de la prețul turului. Achitarea integrală până la 21 decembrie. Vă atenționăm asupra faptului că în cazul retragerii din tur cu 5 zile înainte de data plecării și mai târziu, banii nu se returnează! Excepție: dacă în locul Dvs-ră vine un alt participant.

Avansul poate fi achitat direct ghidului, sau prin orice terminal RUNPAY, în secțiunea "Turism şi Bilete" (https://myrunpay.com/operator?id=550). Plata se face prin introducerea numărului de telefon și indicarea sumei. Nu se percepe comision.

Turul este organizat de agenția Summit Trek SRL (numărul licenței AMMII 051948).

Detalii și înscrieri la ghidul Anna Gorban tel. (+373)09536407, prin pagina https://www.facebook.com/xstylemd/ sau e-mail [email protected] 

Evenimentul pe Facebook: https://www.facebook.com/events/133481644108766/

Alte călătorii cu X-style:
- 15-18 ianuarie, La un pas de Poiana Brașov, munții Postăvaru (ski + trekking) https://www.facebook.com/events/306781696502593/
- 25-30 ianuarie, Școala de iarnă în Bran https://www.facebook.com/events/528746414145404/
- Expediție în Maroc: munții Atlas, Sahara, oceanul Atlantic https://www.facebook.com/events/274774509703293/
- Expediție în Patagonia, Chile și Argentina https://www.facebook.com/events/123531348218526/
- Expediție în America de Sud cu ascensiune pe Aconcagua (6962 m) https://www.facebook.com/events/675613949303529/
- Expediție în Peru https://www.facebook.com/events/346431935784351/
- Ascensiune pe Kilimajaro https://www.facebook.com/events/879166448898005/
- Ascensiune pe Lenin peak https://www.facebook.com/events/131637980833014/
- și multe altele la https://www.facebook.com/pg/xstylemd/events/

Ne vedem în munți!